sâmbătă, 1 februarie 2014

Noi proiecte la CCSG

După un an bun,  2015 vine la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati cu şi mai multe proiecte culturale

           Pentru Casa de Cultură a Sindicatelor anul 2014 a fost un an bogat în evenimente culturale. Reprezentanţii acestei instituţii spun ca făcând un bilanţ, CCSG, structură cu o vechime de 46 de ani şi care rezistă doar prin autofinanţare, fără niciun alt sprijin, poate fi aşezată pe primele locuri alături de alte instituţii culturale susţinute financiar, în ceea ce priveşte bogaţia şi diversitatea manifestărilor şi proiectelor culturale, de divertisment, sociale şi umanitare organizate şi în anul care a trecut.

            „Suntem la început de an, dar deja ne gândim ce putem face, ce alte lucruri noi vom pregăti pentru gălăţeni. Aşa cum v-am obişnuit în ultimii ani dorinţa noastră este ca această instituţie să rămână cu aceeaşi menire. În acest an implineşte…45 de ani de existenţă, aici au trecut pragul mari artişti români, cântăreţi, compozitori, scriitori, actori, jurnalişti, personalităţi din toate domeniile şi suntem mândri să ducem mai departe iubirea pentru artă şi cultură”, a declarat Ovidiu Manole, director CCSG.

            Publicul gălăţean şi nu numai, a putut vedea periodic spectacole artistice şi de divertisment susţinute de Ansamblul „Estrada Copiilor”, concerte, spectacole de teatru, lansări de carte şi reviste, lunar au avut loc şedinţele cenaclului „Ion Chiric”, acţiuni umanitare şi sociale, campanii umanitare, ateliere de creativitate şi scriere. Tot în 2013 s-a deschis Şcoala de Teatru, a continuat Festivalul „Constelaţii Dunărene”, Gala Dansului la CCSG şi Concursul Naţional de Dans „Galatz Fest Dance” . De asemenea s-a deschis proiectul „Poezie la Fani – geamantanul cu poeme şi alte texte”, proiecte realizate în colaborare cu alte instituţii.

          „Ce pregătim pentru 2015? Mult mai multe evenimente şi acţiuni cu suflet. Prin tot ce facem încercăm, şi sperăm să şi reuşim, să oferim publicului iubitor de arte posibilităţi de petrecere a timpului liber, de a învăţa lucruri noi, de a socializa şi lega noi prietenii, de a învăţa ce înseamnă „lucrul în echipă” alături de colegii noştri, voluntari, mass-media, cadre didactice, elevi, artişti, s,a. Vom avea proiecte şi evenimente pentru copii, tineri, artişti, debutanţi şi profesionişti, pentru elevi şi profesori”.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu